joi, 16 februarie 2012

Machiaj de mireasa

Machiajul clasic de mireasa, cel care ne duce cu gandul la Franta de demult si la nuntile realizate in rit catolic, este unul natural, diafan, potrivit tinutei albe si ideii de puritate. Mireasa apare proaspata, candida, iar in fotografii nici nu se vede ca ea poarta machiaj.
            Odata cu trecerea timpului si obiceiurile de nunta au evoluat. Rochiile de mireasa preferate acum in jurul lumii sunt croite din materiale colorate cald, pastelate, au accente si aplicatii indraznete, in culori tari sau chiar metalizate, ba uneori pot fi in intregime puternic colorate sau chiar negre. Asa cum era de asteptat, si machiajul aplicat in ziua nuntii s-a transformat, iar acum el variaza de la acel machiaj invizibil si foarte natural, pana la unul viu colorat sau chiar un indraznet smokey eyes.
            Cel mai important aspect este realizarea unui machiaj care sa reziste pe intreaga durata a zilei si a noptii fara a necesita retusuri speciale. In acest sens atentie sporita trebuie acordata bazei, serumului care se aplica inainte de orice alt produs de machiaj, esential in acest caz pentru a conferi o rezistenta mare si indelungata celorlalte produse.
            In ceea ce priveste fondul de ten, acesta trebuie ales potrivit culorii naturale a pielii, dar se va pastra si un contrast intre nuanta tenului si hainele, de cele mai multe ori albe. Ca si textura, el poate fi usor si transparent sau puternic acoperitor, in functie de tipul si problemele tenului. Trebuie aplicat cu grija si estompat cu atentie pentru un rezultat cat mai natural. Foarte importanta este acoperirea zonei de sub ochi cu produse specifice, cearcanele trebuie mascate perfect.
            Trebuie tinut cont de faptul ca machiajul de mireasa este un machiaj ce va fi surprins de camerele foto si de cele video, deci trebuie realizat un joc intens de lumini si umbre, atat la nivelul ochilor, cat si al fetei, care va ajuta la crearea unul chip fotogenic.
            Machiajul ochilor are un rol deosebit, dar pentru acesta nu exista o reteta speciala deoarece se va realiza in functie de gustul, personalitatea, felul de a fi al fiecarei persoane. Mireasa trebuie sa se simta speciala, dar in largul ei, confortabil  in ziua nuntii, deci de cele mai multe ori machiajul nu va fi unul deosebit de cel pe care l-ar purta ea de obicei la o petrecere. Se recomanda totusi realizarea unui joc de lumini si umbre in culori discrete, pastelate.
In cazul unui machiaj clasic se vor folosi tonuri desaturate, romantice, precum roz sau mov, care confera un aspect proaspat si ingrijit sau culorile pamantului. Daca vorbim totusi despre o mireasa indrazneata, non-conformista, machiajul va trebui adaptat personalitatii acesteia, iar in acest caz se poate realiza chiar un smokey eyes in culori desaturate.
            O discutie interesanta este aceea a utilizarii fardurilor de pleoape mate sau sidefate. Cele mai frumoase si naturale rezultate sunt obtinute cu ajutorul fardurilor mate, dar pot fi aplicate cu incredere si cele usor sidefate, cu mentiunea ca ele sa nu contina particule sclipitoare in exces, pentru ca altfel vor reflecta prea mult lumina in timpul sedintelor foto.
Pentru a conferi profunzime privirii si pentru un aer romantic, se pot aplica gene false in smocuri mici sau de tip banda, intregi sau fasii.
            Fardul de obraz se va aplica inalt, pe pometi, dand astfel un aer proaspat, tanar si natural. Tonurile alese vor fi in nuante de roz, pentru o armonie rece, sau tonuri desaturate de oranj, pentru o armonie calda.
            La nivelul gurii conturul va fi foarte bine estompat si in armonie cu rujul, aplicat in tonuri si cu reflexii calde sau reci, pentru un rezultat final armonios, placut privirilor.
            Mai jos va prezint trei sugestii de machiaje de mireasa realizate de mine.












0 comments:

Trimiteți un comentariu

Totalul afișărilor de pagină

 

Blog List

Friends

Despre mine

Fotografia mea
Bucuresti, Romania
Be bold, and mighty forces will come to your aid.